Nu-i asa ca indiferenta mea ti-a rupt inima,inima plina de mine,dar îl iau pe Dumnezeu ca martor ca nu era o indiferenta reala;aceasta raceala simulata nu era decât o contrabalansare la dragostea ta imensa pe care o afisai fara încetare; privirea ta,vorba ta,în sfârsit,toata persoana ta în prezenta mea nu era decât dragoste,tu erai atât de putin stapân pe tine însuti,încât chiar si persoana cea mai proasta stia ca esti îndragostit de mine;deci nu trebuia ca eu sa dau o dezmintire si sa ascund fata de ochii scrutatori reciprocitatea unei iubiri atât de mari ?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu