Fashion ART

Am auzit de foarte multe ori pe multi oameni spunand ca moda se va pierde in curand.Nu va mai exista.Pentru accesul prea usor la informatie,standardizarea,pentru ca este "inteleasa","creata" si "predata" de prea multi...pentru ca si-a pierdut prea mult din valorea si misterul ei.Pentru ca miturile sunt in cadere libera,iar geniile dispar din ce in ce mai repede.Fashion Weeke-ul parizian a cam suferit niste pierderi in ultima vreme.In primul rand moartea unui adevarat geniu,Alexander McQueen,apoi au urmat acuzatiile de rasism impotriva lui John Galliano..pe care in doar cateva zile,l-au transformat din "rege" in persoana non grata,recidiva lui Marc Jacobs,care a fost nevoit sa se interneze la dezintoxicare o perioada buna de timp.Oare toate astea nu ne face sa ne gandim daca presiunea sub care traiesc acesti oameni nu cumva este prea mare si daca asteptarile noastre de la ei nu sunt prea exagerate.Asta nu inseamna ca acuzatiile impotriva lui Galliano ar trebui trecute cu vederea,dar nici comparata si pusa intr-un loc cu ceea ce creaza,pentru ca designerul nu este mai putin talentat sau profesionist pentru ca a avut astfel de scapari.Si indiferent,cum stau in realitate lucrurile,talentul acestor designeri nu are nici o legatura cu viata lor personala,iar moda nu se va pierde niciodata.Ea se reinventeaza mereu,pentru ca odata cu evoluarea noastra,evolueaza si ea.Pentru ca moda este inspirata din bucuria si tristetia oamenilor,sau dintr-un gest absolut banal,din emotii si trairi intense.Aceasta industrie nu dispare,din contra,ea devine din ce in ce mai inteligenta.Granita dintre arta si moda de multe ori e foarte fragila..pentru ca la fel si moda ne lasa sa oprim timpul in loc,sa construim vise si sa vorbim fara a scoate nici un cuvint.Picasso spunea ca "arta este o minciuna care ne face sa ne dam seama de adevar".Intr-adevar arta nu poate minti.Orice designer se poate ascunde in spatele creatiei sale si isi poate dezvalui cele mai intime ganduri,frustrari,dureri,bucurii..

"Moda nu este ceva care exista numai in rochii.Moda este in cer,pe strada,moda este legata de idei,de viata,de tot ceea ce ne inconjoara."(Coco Chanel)

Spaime

De foarte multe ori am avut de luat decizii grele,iar mai apoi am stat prosteste sa-mi masor propria viata.M-am intrebat daca nu am gresit odata,prea mult,in trecut ca sa mai pot repara ceva astazi,iar mai apoi m-am tot intrebat cum voi trai in viitor cunoscand consecintele hotararilor pe care eu singura le-am luat,daca am luat o decizie buna sau o voi regreta.In urma cu cateva zile cineva m-a intrebat "de ce ma tem cel mai tare ?".Suna simplu intrebarea,iar raspunsurile sunt multe.Mi-e teama de intunericul dens ce imi umple imaginatia plina de diavoli,de serpi,de inaltime.Mi-e frica de ignoranta,de rautate,de lacrimi,neputinta,singuratate,pierdere si regrete,de deciziile bruste care imi pot schimba viata,de viitor,cel pe care pana acum il iubeam mai mult decat clipa de acum si pe care il visam mai frumos decat momentele care au fost.Uneori mi-e frica si de viata,de surprizele neplacute pe care ni le poate pregati mereu.Mi-e frica de monstrii nascuti din frustrarile celorlalti.Mi-e frica de sfarsit.

Pana la urma,cred ca toti avem aceaste spaime in noi.Alti mai mult sau mai putin,insa fiecare incearca sa le ascunda sau sa le evite intr-un fel.Pentru ca atunci cand ti-e rau,traiesti cu teama ca raul,sau cele neplacute pot sa-ti intunece intreaga existenta mai departe.Putini dintre noi traiesc fara emotii puternice si foarte putini au gasit antidotul pentru spaimele existentiale.Unii se ineaca in suferinta si se chinuiesc sa mai vada vreo lumina in viata lor.Sunt pur si simplu orbiti de frica si de urmarile ei.Altii isi continua viata fara prea multe trairi intense,fara semne de intrebare.Unii traiesc in dimensiuni paralele,si sincer,ii admir,pentru ca reusesc sa-si indeparteze orice rau de langa ei.Isi continua viata mergand mai departe,optimisti si fericiti fara sa se mai uite in spate,si nimic din ceea ce este trist nu le poate schimba starea.Ca si cum au fi un magnet al fericiri.Cred ca as putea sa traiesc si eu,asemeni lor.As putea sa-mi inlatur oarecum spaimele marunte la intrebarea de mai sus,dar raman totusi mai prejos de ei..pentru ca cea mai mare teama pe care o am,este TIMPUL si MOARTEA.Moartea sufletului,nu ceea fizica.Pentru ca moartea nu inseamna numai disparitia fizica,inseamna moartea motivatiilor si sentimentelor ce au trait candva in tine.Inseamna o adancire in nimic,in gol,in negru..chiar daca trupul e perfect sanatos.Mi-e frica de timp,pentru ca in clipele cele mai intense,parca zboara,iar cand ajungi sa suferi parca isi inceteaza ritmul alert cu care te duce spre sfarsit.Mi-e frica de timp ca se pierde si inghite totul,inghite amintiri si oameni pe care candva i-am iubit...
"La fel cum teama a nascut zeii,tot astfel nevoia de siguranta,inradacinata in oameni ca un instinct,creeaza stafii" (Georg Cristoph Lichtenberg)

Marc by Marc Jacobs,spring-summer 2011

Lupta muta

Sunt captiva intr-un vis,pe care il stiu cu siguranta numai plasmuire,dar caruia nu ii pot pune capat.Imi simt viata trecand prin fata ochilor.Vad mii de imagini pe care nu le pot controla.Am alunecat intr-o uitare mai profunda decat sperasem vreodata.E trist,pentru ca nu mai sunt demult afectata,ci numai dezinteresata.Nu sunt dezamagita,suparata nici nu sufar.Sunt pur si simplu rece.Aceeasi iubire care pe vremuri m-a sfasiat,astazi imi provoaca Nimic.Aceeasi privire imi starneste amintiri care par ale altcuiva,ca si cum as trai in trupul unei femei pe care n-o cunosc,dar nici nu doresc s-o aflu.Buzele si atingerea lui imi sunt straine si indiferente.El a fost odata,intr-un trecut care nu este al meu.Nu-mi mai apartine nimic,nici miscarile nu-mi mai apartin,le execut mecanic.Sunt incapabila sa imi iubesc iubirea vietii.NU MAI SUNT EU,SUNT ALTA,IAR EU NU O INTELEG NICI PE PRIMA,NICI PE A DOUA!Poate ca chiar intr-o zi ca aceasta a fost un sarut care mi-a taiat respiratia.Astazi,as da orice sa ma mai poata faca fericita.Sau sa ma tem fiindca de m-as indragosti iarasi,el mi-ar provoca inca o data suferinta.Sunt pregatita sa imi asum acest risc la fel cum un dependent de adrenalina merge tot mai aproape de marginea prapastiei.Totul se deplaseaza cu incetinitorul.Imi simt bataile inimii ritmate si regulate.Il invidiez,pentru ca el n-a uitat nimic din toate astea.N-a uitat sa iubeasca si sa sufere.El a ramas la fel de cald,a ramas el.Mi-e cunoscut...

We spark together

Everything you said last night was true.We do belong together.We're both sick and twisted.If you think about it,we're incredibly fortunate to have even found each other.

What goes around,comes around...

I believe that everything you do bad comes back to you.So everything that I do that's bad,I'm going to suffer for it.But in my heart,I believe what I'm doing...is right.So I feel like I'm going to heaven.I think heaven is just when you sleep,you sleep with a good conscience,you don't have nightmares.Hell is when you sleep,the last thing you see is all the f*cked up things you did in your life and you just see it over and over again,cause you don't burn.If that's the case,it's hell on earth cause bullets burn.
What goes around,comes around.What goes up,must come down!

Inima albastra

“Sa ne asumam riscul pentru esecuri, deceptii, dezamagiri, fara sa renuntam vreodata sa cautam Iubirea.

Cine nu va renunta sa caute, va invinge”. (P. Coelho, Brida)
Am observat ca uzura,stresul,neimplinirile,greselile,dezamagirile trecute m-au schimbat.M-au transformat intr-un cub de gheata.Cred ca a trecut ceva timp de cand n-am mai spus cuiva:te iubesc.Am renuntat demult sa mai sper in iubirea nebuna care tine o viata.Am in jurul meu o gramada de oameni care imi spun ca sunt satui de dragoste,ca au suferit prea mult si nu mai sunt dispusi sa isi asume lacrimile unei noi dezamagiri.Insa eu stiu ca viata intr-o liniste platonica este o condamnare mai apriga decat viata in absenta sufletului pereche.Si apoi,recunosc,candva stiam sa risc,stiam ca linistea nu are nimic in comun cu fericirea.Acum lucrurile s-au schimbat,am uitat demult sa spun "te iubesc",desi candva am iubit enorm.Nu mai simt nimic,nici bucuruie,nici durere,nici suspans.Nu ma mai las atinsa de cuvinte reci ori calde deopotriva.Mi s-a spus ca trebuie sa fiu mai tare,sa nu iau in serios orice nimic.Am ajuns sa cred ca e inutil sa suferi pentru cineva,inutil sa mori de frica ca nu ai gasit dragostea.Iubirea mi-a devenit matematica,calculez,aproximez si renunt.Ar fi prea mult de munca pentru a castiga poate o dragoste..dar stiu ca undeva ceva din mine asteapta cu nerabdare sa dispara gheata imensa ce-mi acopera sufletul,si sa fie din nou incalzita de iubire.Pentru ca acel ceva din mine stie ca doar cei care sunt dispusi sa infrunte dezamagiri si esecuri,sa riste prabusirea numai pentru ca mai apoi sa se ridice si sa mearga mai departe,fara a renunta sa caute fericirea,sunt cei care vor fi rasplatiti cu dragoste.Voi invata din nou sa iubesc...

Unde te-am lasat,unde m-ai ascuns,ce am dat uitarii sau am rupt,de-am sfarsit la mii de ani distanta ?

Secret talk of my secret guardian angel

Crushed your enemies.Saw them driven before you and heared the lamentation of their woman.Waited till your soul rested for the hypocrites and liers can be solved in ash.But sweety...if you desire to be worshipped,go to India and moo.