Spaime

De foarte multe ori am avut de luat decizii grele,iar mai apoi am stat prosteste sa-mi masor propria viata.M-am intrebat daca nu am gresit odata,prea mult,in trecut ca sa mai pot repara ceva astazi,iar mai apoi m-am tot intrebat cum voi trai in viitor cunoscand consecintele hotararilor pe care eu singura le-am luat,daca am luat o decizie buna sau o voi regreta.In urma cu cateva zile cineva m-a intrebat "de ce ma tem cel mai tare ?".Suna simplu intrebarea,iar raspunsurile sunt multe.Mi-e teama de intunericul dens ce imi umple imaginatia plina de diavoli,de serpi,de inaltime.Mi-e frica de ignoranta,de rautate,de lacrimi,neputinta,singuratate,pierdere si regrete,de deciziile bruste care imi pot schimba viata,de viitor,cel pe care pana acum il iubeam mai mult decat clipa de acum si pe care il visam mai frumos decat momentele care au fost.Uneori mi-e frica si de viata,de surprizele neplacute pe care ni le poate pregati mereu.Mi-e frica de monstrii nascuti din frustrarile celorlalti.Mi-e frica de sfarsit.

Pana la urma,cred ca toti avem aceaste spaime in noi.Alti mai mult sau mai putin,insa fiecare incearca sa le ascunda sau sa le evite intr-un fel.Pentru ca atunci cand ti-e rau,traiesti cu teama ca raul,sau cele neplacute pot sa-ti intunece intreaga existenta mai departe.Putini dintre noi traiesc fara emotii puternice si foarte putini au gasit antidotul pentru spaimele existentiale.Unii se ineaca in suferinta si se chinuiesc sa mai vada vreo lumina in viata lor.Sunt pur si simplu orbiti de frica si de urmarile ei.Altii isi continua viata fara prea multe trairi intense,fara semne de intrebare.Unii traiesc in dimensiuni paralele,si sincer,ii admir,pentru ca reusesc sa-si indeparteze orice rau de langa ei.Isi continua viata mergand mai departe,optimisti si fericiti fara sa se mai uite in spate,si nimic din ceea ce este trist nu le poate schimba starea.Ca si cum au fi un magnet al fericiri.Cred ca as putea sa traiesc si eu,asemeni lor.As putea sa-mi inlatur oarecum spaimele marunte la intrebarea de mai sus,dar raman totusi mai prejos de ei..pentru ca cea mai mare teama pe care o am,este TIMPUL si MOARTEA.Moartea sufletului,nu ceea fizica.Pentru ca moartea nu inseamna numai disparitia fizica,inseamna moartea motivatiilor si sentimentelor ce au trait candva in tine.Inseamna o adancire in nimic,in gol,in negru..chiar daca trupul e perfect sanatos.Mi-e frica de timp,pentru ca in clipele cele mai intense,parca zboara,iar cand ajungi sa suferi parca isi inceteaza ritmul alert cu care te duce spre sfarsit.Mi-e frica de timp ca se pierde si inghite totul,inghite amintiri si oameni pe care candva i-am iubit...
"La fel cum teama a nascut zeii,tot astfel nevoia de siguranta,inradacinata in oameni ca un instinct,creeaza stafii" (Georg Cristoph Lichtenberg)