“Sa ne asumam riscul pentru esecuri, deceptii, dezamagiri, fara sa renuntam vreodata sa cautam Iubirea. Cine nu va renunta sa caute, va invinge”. (P. Coelho, Brida)
Am observat ca uzura,stresul,neimplinirile,greselile,dezamagirile trecute m-au schimbat.M-au transformat intr-un cub de gheata.Cred ca a trecut ceva timp de cand n-am mai spus cuiva:te iubesc.Am renuntat demult sa mai sper in iubirea nebuna care tine o viata.Am in jurul meu o gramada de oameni care imi spun ca sunt satui de dragoste,ca au suferit prea mult si nu mai sunt dispusi sa isi asume lacrimile unei noi dezamagiri.Insa eu stiu ca viata intr-o liniste platonica este o condamnare mai apriga decat viata in absenta sufletului pereche.Si apoi,recunosc,candva stiam sa risc,stiam ca linistea nu are nimic in comun cu fericirea.Acum lucrurile s-au schimbat,am uitat demult sa spun "te iubesc",desi candva am iubit enorm.Nu mai simt nimic,nici bucuruie,nici durere,nici suspans.Nu ma mai las atinsa de cuvinte reci ori calde deopotriva.Mi s-a spus ca trebuie sa fiu mai tare,sa nu iau in serios orice nimic.Am ajuns sa cred ca e inutil sa suferi pentru cineva,inutil sa mori de frica ca nu ai gasit dragostea.Iubirea mi-a devenit matematica,calculez,aproximez si renunt.Ar fi prea mult de munca pentru a castiga poate o dragoste..dar stiu ca undeva ceva din mine asteapta cu nerabdare sa dispara gheata imensa ce-mi acopera sufletul,si sa fie din nou incalzita de iubire.Pentru ca acel ceva din mine stie ca doar cei care sunt dispusi sa infrunte dezamagiri si esecuri,sa riste prabusirea numai pentru ca mai apoi sa se ridice si sa mearga mai departe,fara a renunta sa caute fericirea,sunt cei care vor fi rasplatiti cu dragoste.Voi invata din nou sa iubesc...
Am observat ca uzura,stresul,neimplinirile,greselile,dezamagirile trecute m-au schimbat.M-au transformat intr-un cub de gheata.Cred ca a trecut ceva timp de cand n-am mai spus cuiva:te iubesc.Am renuntat demult sa mai sper in iubirea nebuna care tine o viata.Am in jurul meu o gramada de oameni care imi spun ca sunt satui de dragoste,ca au suferit prea mult si nu mai sunt dispusi sa isi asume lacrimile unei noi dezamagiri.Insa eu stiu ca viata intr-o liniste platonica este o condamnare mai apriga decat viata in absenta sufletului pereche.Si apoi,recunosc,candva stiam sa risc,stiam ca linistea nu are nimic in comun cu fericirea.Acum lucrurile s-au schimbat,am uitat demult sa spun "te iubesc",desi candva am iubit enorm.Nu mai simt nimic,nici bucuruie,nici durere,nici suspans.Nu ma mai las atinsa de cuvinte reci ori calde deopotriva.Mi s-a spus ca trebuie sa fiu mai tare,sa nu iau in serios orice nimic.Am ajuns sa cred ca e inutil sa suferi pentru cineva,inutil sa mori de frica ca nu ai gasit dragostea.Iubirea mi-a devenit matematica,calculez,aproximez si renunt.Ar fi prea mult de munca pentru a castiga poate o dragoste..dar stiu ca undeva ceva din mine asteapta cu nerabdare sa dispara gheata imensa ce-mi acopera sufletul,si sa fie din nou incalzita de iubire.Pentru ca acel ceva din mine stie ca doar cei care sunt dispusi sa infrunte dezamagiri si esecuri,sa riste prabusirea numai pentru ca mai apoi sa se ridice si sa mearga mai departe,fara a renunta sa caute fericirea,sunt cei care vor fi rasplatiti cu dragoste.Voi invata din nou sa iubesc...
Unde te-am lasat,unde m-ai ascuns,ce am dat uitarii sau am rupt,de-am sfarsit la mii de ani distanta ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu