Nu v-am uitat!

Am avut o multime de prieteni inca din copilarie,insa cu care nu ma tin aproape deloc legatura.Nu ne-am certat,nu ne-am spus lucruri definitive,pur si simplu am incetat sa ne mai vedem si sa mai vorbim.Uneori mi se pare atat de ciudat sa-i numesc "prieteni" pentru ca ne leaga atat de putine lucruri in prezent.Dar cand ma uit inapoi o clipa,simt ca n-am cum sa uit acei ani din viata in care mi-au fost alaturi.Sunt oameni care fac si acum parte din mine,desi vietile noastre nu mai au aproape nimic in comun.Nu-mi vine sa cred ca sint aceiasi oameni cu care astazi,cand ne intalnim intamplator,simt ca nu mai avem cu adevarat ce sa ne spunem.In genereal,oamenii is aleg prietenii dintre cei cu care fac acelasi lucruri.La fel fac si eu.Schimbarile de stil de viata(de la gradinita la scoala,apoi la liceu,de la burlacie la casatorie) aduc aproape mereu cu ele prieteni noi si racesc relatiile cu unii dintre cei vechi.Desprietenia asta involuntara seamana undeva cu uitarea,e una dintre cele mai ciudate stari prin care am trecut vreodata.E un proces in absenta caruia memoria noastra ar deveni o povara de nesuportat.Uitam lucruri vechi ca sa putem tine minte tot ce e nou.Am avut o gramada de prieteni,pe care-i cunoscusem inca la gradinita,apoi urmatorii ani i-am petrecut in aceleasi clase,alti cativa in aceeasi gasca.Ne-am povestit tot ce e de povestit intre prieteni,am trait impreuna bucurii,zambete,lacrimi care ne-au facut pe fiecare cei care suntem astazi.Azi ne mai intalnim intamplator pe strada si abia umplem doua-trei minute.Unde se duc toate prieteniile astea ? Cum se numeste acel cimitir al memoriei unde se odihnesc ele ? Mereu am senzatia cand ma gandesc la ei,ca am trait intr-o alta viata,pana si unele amintiri sunt destul de vagi acum.Insa n-am cum sa-i numesc "fosti prieteni".Dar mereu in suflteul nostru anotimpurile isi continua curgerea,chiar si o mica schimbare din viata noastra,inseamna cativa "prieteni pierduti" sau alti noi..